Șumudică se îndepărtează de cupele europene! VIDEO | Kayserispor a remizat în ultima etapă, după ce a condus până spre final

Șumudică se îndepărtează de cupele europene! VIDEO | Kayserispor a remizat în ultima etapă, după ce a condus până spre final
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa antrenată de Marius Șumudică, Kayserispor, a remizat sâmbătă în deplasarea cu Goztepe, scor 1-1, în etapa cu numărul 19 din prima ligă a Turciei. Oaspeții au deschis scorul prin Stéphane Badji, în minutul 20, dar Goztepe a egalat în minutul 72, prin Tayfur Bingöl.

Marius Șumudică a început cu Silviu Lung Jr. în poartă și Tiago Lopes în flancul drept al apărării, în timp ce Cristi Săpunaru și William de Amorim au fost pe bancă. Fernando Boldrin a fost suspendat pentru cumul de cartonașe galbene. Brazilianul adus de la FCSB în această iarnă a intrat în minutul 65, în locul lui Vural. Și Săpunaru a fost introdus în ultimele zece minute, în locul lui Ryan Mendes. Senegalezul Stéphane Badji a deschis scorul în prima parte a jocului, cu o execuție din afara careului. Mijlocașul oaspeților a proftat de o degajare eronată a fundașilor adverși, a preluat la 25 de metri și a șutat violent spre poarta apărată de Beto, fostul jucător al CFR-ului. Portughezul s-a aflat pe direcția șutului, dar a respins în plasa laterală și tabela a indicat 1-0, din minutul 20.

VIDEO CU GOLURILE

Gazdele au forțat egalarea după pauză, iar golul de 1-1 a venit în ultimele 20 de minute. Tayfur Bingöl a înscris în minutul 72, la o fază la care Silviu Lung n-a mai putut face nimic. Sabri Sarioglu a pasat superb peste apărarea lui Șumudică, iar Bingöl a scăpat singur în marginea careului de unde a șutat sub bara transversală. Meciul s-a complicat în final pentru echipa antrenată de Marius Șumudică, după ce Kana-Biyik a văzut al doilea cartonaș galben și a fost trimis la vestiare. Kayserispor a terminat partida în nouă oameni, după ce și Badji a văzut cartonașul roșu în prelungiri. Până la final nu s-a mai înscris, astfel că meciul dintre Goztepe și Kayserispor s-a încheiat indecis, scor 1-1.

Kayserispor rămâne fără succes în campionat în acest an, după ce în etapa precedentă a pierdut pe teren propriu cu Galatasary, scor 3-1. În urma acestui rezultat, cele două formații rămân la egalitate, cu câte 31 de puncte, pe locul cinci al clasamentului. Beșiktaș și Fenerbahce împart poziția a treia, cu câte 36 de puncte, dar „Canarii Galbeni” au un meci în minus. Echipa la care este legitimat Iasmin Latovlevici, Galatasaray, se află pe locul secund, cu 38 de puncte, la o lungime de liderul Bașakșehir. Pentru Kayserispor urmează meciul cu Osmanlispor, fosta echipă a lui Raul Rusescu, în timp ce Goztepe va juca în deplasare cu Trabzonspor.

 

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin Piersic e vinovat
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin Piersic e vinovat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
"Dumnezeu să te ierte, înger frumos". Moni a fost condusă spre moarte de iubitul său, care îşi luase permisul de…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Cristi Tănase a depus actele de divorţ, după ce Adina Maria a obţinut ordin de protecţie! Motivul din spatele scandalului uriaş
Cristi Tănase a depus actele de divorţ, după ce Adina Maria a obţinut ordin de protecţie! Motivul din spatele scandalului…
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Se pregătesc armele nucleare. O țară NATO zdruncină toată Europa: Pe timp de război, aceasta este o...
Se pregătesc armele nucleare. O țară NATO zdruncină toată Europa: Pe timp de război, aceasta este o...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×